Ana Bogdan a fost eliminată în primul tur al turneului de 500 de puncte WTA de la Charleston, după meciul cu italianca Elisabetta Cocciaretto (56 WTA).
Ana Bogdan (66 WTA) s-a impus în primul set al partidei cu Elisabetta Cocciareto și l-a și câștigat.
În setul al doilea, italianca a avut parte de un început perfect, conducând cu 4-0 și ulterior trimițând meciul în decisiv.
Chiar dacă a condus cu 4-1 și 5-3 în cel de-al treilea set, sportiva noastră a pierdut trei game-uri, unul după altul, a ratat o minge de meci și s-a ajuns la tiebreak, moment în care italianca Elisabetta Concciaretto s-a impus cu scorul 8-6, scrie Eurosport.
Cele două sportive s-au mai întâlnit o singură dată, când Ana Bogdan a câștigat meciul, scor 6-1, 6-3, în primul tur la Roland Garros în 2021.
În cel de-al doilea tur al competiției de la Charleston, Cocciaretto se va duela cu Victoria Azarenka (43 WTA), care a ajuns săptămâna trecută în semifinalele de la Miami Open.
Jaqueline Cristian se va duela cu Madison Keys (18 WTA) pentru un loc în turul 3 al competiției de 500 de puncte. Cele două s-au mai întâlnit în turul secund de la Australian Open, când americanca s-a impus cu 6-2, 7-5.