Ana Bogdan a eliminat-o pe Sorana Cîrstea la US Open! Tenismena se va duela cu Monica Niculescu
Ana Bogdan a învins-o pe Sorana Cîrstea la US Open, cu scorul de 0-6, 7-5, 6-2.
Primele game-uri de la US Open 2016 au fost dificile pentru numărul 116 WTA, care a trebuit să înveţe să îşi gestioneze emoţiile în faţa unei sportive cu mai multă experienţă, informează Digisport.
6-0 după 19 minute de joc, iar manşa secundă a început după aceleaşi coordonate. Cîrstea s-a desprins chiar la 6-0, 5-2 şi toţi îşi puneau doar problema scorului, nu şi a învingătoarei. Simţind că nu mai are nimic de pierdut, Ana Bogdan a oferit un tenis total, e adevărat şi pe fondul unor greşeli inexplicabile ale Soranei. Ana a întors aproape incredibil o partidă ca şi pierdută şi s-a impus la capătul a o oră şi 31 de minute de joc.
În manşa secundă, Ana Bogdan se va duela cu Monica Niculescu, sportivă care a demonstrat încă o dată că are o voinţă de fier. Plecată cu şansa a doua în faţa Barbarei Strycova (numărul 21 WTA), sportiva noastră a produs surpriza.
În ciuda faptului că jucătoarea din Cehia a găsit forţa să revină în setul secund, de la 3-5, împingând disputa în decisiv, Monica nu şi-a pierdut cumpătul. A etalat aceeaşi defensivă solidă, atât de dezarmantă pentru adversare şi a jucat excelent în decisiv, impunându-se cu 6-3, 6-7(3), 6-1, la capăul a aproape două ore şi jumătate.
România va avea, aşadar, o reprezentantă în turul trei, Ana Bogdan şi Monica Niculesu urmând a se duela în manşa următoare.