Sport
Stadionul Amsterdam Arena va fi redenumit ”Johan Cruyff Arena”, în semn de omagiu pentru fostul mare internaţional care a murit joi, la 68 de ani, din cauza unui cancer pulmonar, au anunțat oficiali ai Federaţiei Olandeze de Fotbal, potrivit Mediafax.
"Abia aştept momentul în care stadionul nostru va fi redenumit în Johan Cruyff Arena. Este cel mai bun omagiu pe care i-l putem plăti", a declarat Michael van Praag, preşedintele Federaţiei Olandeze de Fotbal.
Johan Cruyff şi-a petrecut cea mai lungă perioadă a carierei de jucător la Ajax. Alături de această echipă, el a cucerit trei trofee ale Ligii Campionilor.