Amenzi URIAȘE pentru FRF, Dinamo și Politehnica Iași, în urma scandărilor împotriva UNGURILOR
Federația Română de Fotbal, S.C. Dinamo 1948 București și Asociația “Club Sportiv Municipal Studențesc Politehnica Iași” au fost amendate cu câte 10.000 lei de către Consiliul pentru Combaterea Discriminării (CNCD), din cauza scandărilor împotriva ungurilor.
“Scandările „Afară, afară cu ungurii din țară!’’ de la meciurile Dinamo București – Sepsi OSK din data de 21.08. 2017, respectiv CSM Politehnica Iași – Sepsi OSK din data de 28.08.2017, reprezintă discriminare și încalcă dreptul la demnitate a cetățenilor români aparținând minoritătii aparținând comunității maghiare”, a anunțat CNCD.
Instituția precizează că cei amendațdi vor avea obligația de a publica în mass-media, respectiv pe propriile pagini de internet (pentru o perioada de 30 de zile) un rezumat al hotărârii în speță.