„Am crezut că Louis a murit”. Daniel Pancu, declarații tari despre ieșirea furibundă care i-a adus cartonașul roșu în victoria crucială a României U21

„Am crezut că Louis a murit”. Daniel Pancu, declarații tari despre ieșirea furibundă care i-a adus cartonașul roșu în victoria crucială a României U21
Selecționerul României U21, Daniel Pancu. Sursa foto: Hepta.ro / SportPictures / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Daniel Pancu, selecționerul României U21, a vorbit despre ieșirea furibundă din minutul 28, care l-a făcut pe arbitru să îl elimine, și a recunoscut că gestul său a fost „incalificabil”.

Daniel Pancu spune că a „crezut că Louis a murit”

Selecționerul naționalei de tineret se repezise la arbitru după un fault la Louis Munteanu. Centralul a părut inițial că va sancționa doar cu galben intrarea lui Jaquez, moment în care Daniel Pancu și-a pierdut cumpătul. În cele din urmă au fost eliminați atât fotbalistul elvețian, cât și antrenorul român, și atacantul Blănuță, care era rezervă în acel moment.

„În primul moment, credeţi-mă, am crezut că a murit Louis… Doamne-fereşte! Eu din unghiul în care eram am văzut că a primit o talpă cu crampoane direct în gât. Şi am crezut că s-a dus… apoi am văzut că mişcă şi că arbitrul scoate cartonaşul galben. În secunda aia m-am gândit la jucător, dar şi la un episod de la meciul tur din Elveţia, când am primit golul de 2-2 după un ofsaid de 3 metri şi fault.

Pentru că noi eram calificaţi de mult (n.r. – cu acea victorie). Dacă scrie România pe noi asta nu înseamnă că nu trebuie să fim respectaţi la nivelul adversarilor noştri. Eu îmi cer scuze, gestul meu a fost incalificabil. E prima eliminare din viaţa mea… mi-am pierdut cumpătul pentru că mă uitam la jucător şi nu credeam că mai poate să continue. Nu ştiu cum s-a văzut la televizor, dar de acolo s-a văzut foarte urât”, a declarat Daniel Pancu, citat de Digisport.ro.

România U21 s-a calificat la Euro după o victorie cu Elveția U21

„Tricolorii mici” și-au asigurat prezența la Europeanul de anul viitor printr-o victorie cu Elveția, marți seara, în Giulești, scor 3-1.

Cu acest rezultat, naționala lui Pancu a câștigat grupa preliminară, în timp ce Elveția a căzut pe 3 și a ratat calificarea la turneul final. În schimb, a urcat pe 2 Finlanda, care va disputa un baraj pentru accederea la Euro.

Pentru România va fi a patra prezență consecutivă la Europeanul de tineret, o „tradiție” începută de Mirel Rădoi în 2019, când a fost bifat și cel mai important rezultat al țării noastre la această categorie de vârstă, și anume calificarea în semifinalele turneului.

Tot marți seară, echipa națională de seniori s-a impus în Lituania, scor 2-1, și are maximum de puncte după primele patru etape din Liga Națiunilor. Sâmbătă câștigase și în Cipru.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`