Alize Cornet, în lacrimi după victoria reușită în fața Simonei Halep: „Ambele muream pe teren” (VIDEO)
Simona Halep a pierdut dramatic meciul cu Alize Cornet, din optimile Australian Open. Franțuzoaica în vârstă de 32 de ani a subliniat încărcătura emoțională a meciului, imediat după confruntare.
După ce a învins-o pe Halep, Cornet a izbucnit în lacrimi. Apoi, sportiva din Franța a explicat că valoarea fostului lider mondial, dar și căldura au reprezentat mari provocări.
„Bătălia pe care am avut-o cu Simona azi, cu această căldură, după 30 de minute, ambele muream pe teren. Am continuat să jucăm două ore și jumătate. Am dat totul. Felicitări, Simona!
Știu că s-a chinuit mult și o admir pe această jucătoare atât de mult. Este o adevărată luptătoare. Este un exemplu pentru mine. S-o bat azi și să ajung în primul meu sfert de finală la un Grand Slam este un vis împlinit. Nu mai știu ce să zic. Este magic.
Nu e niciodată târziu să încerci din nou. Nu m-am mai gândit la căldură după 30 de minute. Nu aveam o viziune clară a lucrurilor. Dar m-am gândit că în cealaltă parte a fileului, nici Simona nu se simte mai bine decât mine. Echipa mea m-a ajutat foarte mult și știu că și voi, fanii, v-ați simțit bine. De aceea am continuat să joc tenis”, a declarat Cornet, după meciul cu Halep.
Pentru calificarea în sferturile de finală, Alize Cornet și-a asigurat un cec în valoare de 538.000 de dolari australieni și 430 de puncte WTA. De partea cealaltă, Simona Halep va primi 328.000 de dolari australieni și 240 de puncte WTA. Din nefericire pentru sportiva din Constanța, eliminarea de la Australian Open înseamnă o coborâre în clasamentul mondial, de pe 15, până pe 23.
Cu cine ar fi jucat Simona Halep în sferturile Australian Open 2022
După victoria de la Australian Open, Alize Cornet a făcut 4-1 în meciurile directe cu Simona Halep. Singurul succes al fostului lider mondial a venit la Sofia, în 2013.
În sferturi, Cornet va juca împotriva lui Danielle Collins, numărul 30 mondial.
Pentru jucătoarea din Constanța, 2018 este anul în care a obținut cel mai bun rezultat la Australian Open, finala pierdută la Caroline Wozniacki