Alina Emilia Vuc a obținut medalia de argint la Campionatele Europene de lupte sub 23 de ani

Publicat: 26 03. 2015, 21:58
Foto: sportrevolution.ro

Românca Alina Emilia Vuc a fost învinsă, joi, cu 8-4, de Nadejda Fedorova din Rusia, în finala categoriei 48 de kilograme din cadrul Campionatelor Europene de lupte sub 23 de ani, de la Walbrzych (Polonia), potrivit site-ului oficial al competiţiei.

Până la calificarea în finală, Alina Emilia Vuc a obținut următoarele rezultate: 5-4 cu Ervin Demirhan (Turcia), în calificări, 11-0 cu Julie Sabatie (Franţa), în sferturile de finală, şi 14-4 cu letona Karalina Tjapko în semifinale.

Sportiva legitimată la CSA Steaua este vicecampioană mondială de juniori în 2013, la Sofia (Bulgaria) și a mai cucerit patru medalii europene şi mondiale la juniori.