Alexandru Maxim a refuzat să semneze cu Steaua: Fotbalistul rămâne la Pandurii până în vară

Publicat: 17 12. 2012, 15:45
Foto: GSP

Cel mai important transfer al iernii pentru Steaua a picat, după ce Alexandru Maxim, jucătorul celor de la Pandurii, a refuzat să semneze contractul cu formația din Ghencea, informează GSP.

Impresarul sportivului a declarat că Maxim va rămâne la actuala sa echipă până la vară, atunci când va avea mai multe oferte de transfer.

Eu am discutat cu cei de la Tg. Jiu, Pîrvulescu şi Condescu, şi am vorbit şi cu Mihai Stoica despre situaţia actuală. Alex va rămîne pînă în vară la Pandurii, pentru că vrea să rămînă în vederile selecţionerului. Asta este situaţia în acest moment. Există interes mare din Germania, Italia şi două echipe din Spania.

La ora actuală însă, singura ofertă vine de la Steaua. În vară va alege unde vrea să meargă. Eu pot doar să-i prezint variantele, dar el alege, iar acum vrea să rămînă pînă în vară la Tg. Jiu„, a declarat impresarul.

Steaua a făcut o ofertă foarte bună pentru transferul internaționalului român, respectiv 500.000 de euro, jucătorii Mihai Răduţ, Răzvan Stanca, Adi Rocha și 20% dintr-un viitor transfer, dar nu mai puțin de 500.000 de euro.

Deși Steaua i-a oferit un contract de 8.000 de euro pe lună, față de 2.500 de euro pe lună cât are la Pandurii, Alexandru Maxim a refuzat oferta.