Sport
Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru, locul 95 WTA, i-a dat o replică foarte bună rusoaicei Maria Şarapova, locul 6 WTA, care a avut nevoie de trei seturi, 4-6, 6-3, 6-2, şi de peste două ore şi jumătate de joc pentru a se califica, miercuri, în turul 3 al US Open.
„Lupta a fost cumplită, am avut o adversară tenace azi. Ea a alergat foarte bine, dar important este că am câştigat”, a declarat Şarapova, la microfonul Eurosport.
Aceasta a fost cea de-a treia partidă dintre cele două jucătoare, Şarapova câştigându-le şi pe precedentele două destul de greu.
Calificarea în turul doi la US Open este recompensată cu 60.420 de dolari şi 70 de puncte WTA.