Alcaraz și Nadal fac pereche la Jocurile Olimpice. „Ar fi o onoare”

Alcaraz și Nadal fac pereche la Jocurile Olimpice. „Ar fi o onoare”
Sursa foto: X/ @juegosolimpicos

Rafa Nadal și Carlos Alcaraz vor face pereche la Jocurile Olimpice de la Paris, dar, ambii vor juca și separate în cadrul concursului.

Echipa la dublu masculină la JO

Carlos Alcaraz a fost foarte bucuros când a auzit că s-ar putea să facă echipă cu Nadal, spunând că „ar fi o onoare să joc alături de Rafa, a fost idolul meu”. Selecționerul Spaniei, Ferrer, a anunțat că cei doi vor face pereche la Jocurile Olimpice de la Paris, conform Eurosport.

Dar, va mai fi o pereche masculină a Spaniei care va participa la concurs, deși încă nu s-a anunțat din cine va fi formată. Cu toate acestea, există dubii că ar fi vorba despre Marcel Granollers și Pablo Carreno Busta sau Davidovich Fokina.

Ferrer a transmis că Alcaraz și Nadal vor juca și singuri în cadrul concursului.

Alcaraz a devenit cel mai precoce jucător din toate timpurile care câștigă 3 Grand Slamuri pe 3 suprafețe diferite, iar dacă își va apăra titlul la All England Club va devenit al 6-lea jucător din istorie care face dubla Roland Garros-Wimbledon în același ani. Oricum, tânărul de 21 de ani se concentrează pe Jocurile Olimpice și speră că va reuși să aducă premiul acasă.

Echipa feminină la dublu de la JO

La feminin, Sara Sorribes şi Cristina Bucşă vor reprezenta Spania, atât la simplu, cât și la dublu, după ce Paula Badosa a renunțat să mai participe din cauza problemelor medicale. Revenirea pe teren i-ar supune spatele la un efort prea mare, într-o perioadă scurtă.

Jocurile Olimpice de la Paris se vor începe în 26 iulie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`