Agenții lui Ianis Hagi au dezvăluit ce se va întâmpla cu jucătorul trimis la echipa a doua de antrenorul lui Rangers

Publicat: 12 09. 2024, 13:58
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Ianis Hagi a fost trimis la echipa a doua de antrenorul lui Rangers, Philippe Clement, însă agenții jucătorului au confirmat că internaționalul român este hotărât să lupte pentru a reveni la prima echipă.

Ianis Hagi rămâne la Rangers, au confirmat agenții săi

Agenții lui Ianis Hagi spun că mijlocașul nu va pleca la altă echipă.

„Ianis luptă pentru o șansă la Rangers și nu va pleca la altă formație. Să vedem dacă, după meciurile României, va fi inclus în lotul primei echipe”, a declarat Jano Alcazar, reprezentatul AC Talent, pentru Digisport.ro.

Ce spunea Ianis

După victoria cu Lituania, în care a obținut penalty-ul din care s-a marcat golul de 2-1, Ianis Hagi declara că iubește Rangers și vrea doar să joace fotbal.

„Eu sunt jucătorul lui Rangers. Iubesc clubul. S-a vorbit foarte mult pe seama mea. Eu am spus-o în două mesaje foarte clare pe Instagram. Eu vreau doar să joc fotbal. În istoria mea scurtă de fotbalist nu am dezamăgit pe nimeni care a avut încredere în mine. Sunt fapte, așa cum și nea Mircea mi-a dat încredere.

Am fost în comunicare permanentă cu dânsul, am făcut pregătirea fizică cu echipa a doua, chiar mai greu decât la prima echipa. Nu am dezamăgit niciodată un om care a avut încredere în mine. Le-am mulțumit celor din țară care s-au interesat de mine, le urez multă baftă, dar lupta mea e afară”, afirma Ianis Hagi.