Adrian Mutu spune că selecționerul Pițurcă nu ar trebui să închidă ușa naționalei pentru niciun jucător
Selecționetul Victor Pițurcă nu ar trebuie să închidă porțile naționalei pentru niciun jucător, a declarat, marți, atacantul Adrian Mutu, care a precizat că nu se retrage de la echipa națională.
„M-am plictisit să tot discut despre aşa-zis conflict dintre mine şi domnul Piţurcă, iar ce spune acum nu mi se pare corect. Nu trebuie să închizi porţile naţionalei niciunui jucător. Atât timp cât sunt în activitate, nu mă retrag din echipa naţională. La echipa naţională nu ar trebui să decidă categoric faţă de mine. Cred că atât timp cât am jucat sub comanda lui, a fost bine”, a spus Mutu, la Sport.ro.
Adrian Mutu a afirmat că i-a transmis lui Victor Piţurcă faptul că este nemulţumit de metodele sale de antrenament.
„Ce am spus eu, susţin şi acum. I-am spus-o chiar şi lui Piţurcă în faţă (n.r. – că are metode învechite de antrenament). Asta e părerea mea. Mă aşteptam la o asemenea reacţie. În spatele acestei discuţii sunt şi alte lucruri între mine şi domnul Piţurcă şi nu vreau să le discut aici. Au fost mai multe lucruri şi a încercat să facă mai multe lucruri cu mine, ca să îmi arate cine e şi mă refer la chematul cu două zile înainte în cantonament. Făcea tot felul de lucruri ca să mă irite pe mine, pentru a declara ceva ca să nu mă mai cheme. Tot a încercat să găsească motiv şi acum l-a găsit. Îmi asum responsabilităţile pentru ce am spus. Piţurcă nu e chiar aşa de important cum crede el pentru mine. Eu i-am spus că ştiu că o să mă mai cheme la echipa naţională, pentru că mai am câteva goluri de dat”, a completat acesta.
Antrenorul naționalei României de fotbal, Victor Pițurcă, a declarat, miercuri, că Adrian Mutu a încercat să-l îmbuneze pentru a fi convocat din nou la națională. (Detalii AICI)