Adrian Mutu revine la Dinamo după 16 ani: Fostul fotbalist va fi instalat ca președinte (FOTO)

Adrian Mutu revine la Dinamo după 16 ani: Fostul fotbalist va fi instalat ca președinte (FOTO)

Adrian Mutu s-a retras din cariera de fotbalist și a început cursurile pentru obținerea licenței de antrenor. Dar, fostul atacant al naționalei nu vrea să stea departe de fotbal până își obține licența și s-a înțeles cu finanțatorul lui Dinamo, Ionuț Negoiță, pentru a reveni după 16 ani în Ștefan cel Mare ca președinte pe partea executivă.

"Domnul Negoiță face ceea ce poate în momentul de față, trebuie apreciat pentru investițiile pe care le-a făcut, trebuie înțeles, pentru că atât se poate, momentan. Dinamo, în primul rând, are o politică corectă, o politică ce asigură clubului o stabilitate. În momentul acesta, atât se poate, cred că e și normal, nu trebuie să se întindă mai mult decât îi este plapuma" , a declarat Adrian Mutu pentru Dolce Sport.

Fotbalistul a părăsit Dinamo în urmă cu 16 ani când s-a transferat la Inter Milano, iar acum va acoperi un post ce rămăsese liber în Ștefan cel Mare de ceva timp și pentru care Negoiță a mai avut discuții și cu alte persoane din trecutul clubului precum Florin Prunea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`