Suspendarea lui Adrian Mutu de la echipa naţională a ajuns şi la urechile englezilor. Ziariştii de la The Guardian l-au luat la ţintă pe jucătorul Cesenei, despre care scriu că nu se poate despărţi de obiceiurile care erau să-i ruineze în câteva rânduri cariera.
Adi Mutu a ajuns de râsul presei din Anglia. După ultimele peripeţii de la naţională, „Briliantul” a fost luat peste picior de jurnaliştii de la The Guardian. Englezii acuză problemele cu alcoolul ale atacantului, şi publică o declaraţie a lui Mutu din luna mai.
„Ăsta da început fresh de sezon. În iulie, Adrian Mutu s-a transferat la Cesena după o suspendare de nouă luni. „Cu experienţa mea, pot fi un exemplu pentru colegi. Voi arăta că m-am schimbat”, spunea Mutu la vremea respectivă. În august, a fost suspendat de la naţională pentru că a băut înainte de un meci amical”, scriu englezii.
Nu e pentru prima oară când „Briliantul” e luat la ţintă de presa din Anglia. În 2004, pe când juca la Chelsea, Mutu a ţinut săptămâni întregi prima pagină a ziarelor londoneze în urma scandalului „cocaina”.