Atacantul echipei Petrolul Ploieşti Adrian Mutu a declarat că o vede pe Simona Halep numărul 1 în ierarhia jucătoarelor profesioniste de tenis, pentru că are determinare, este motivată şi foarte seriosă.
„E o valoare a României, de care ar trebui să avem mare grijă, e o fată cu foarte mult bun simţ şi o jucătoare care ne demonstrează la toţi că are un nivel incredibil. Îmi place modestia şi puterea de muncă pe care o are pe teren, nu se dă niciodată bătută şi asta îi face cinste. O văd numărul 1 mondial, pentru că are determinare, e motivată, e foarte serioasă în antrenamente… Altfel nu ajungea la nivelul ăsta. Doamne ajută, să ajungă acolo! E ceva cu care toţi sportivii şi toată România se poate mândri”, a declarat Mutu, la Dolce Sport.
Simona Halep, locul 3 WTA, participă în această săptămână la BRD Bucharest Open, competiţie care are loc la Arenele BNR.