SCANDAL la FC Voluntari: Adrian Mutu a fost DAT AFARĂ. Cine va fi noul antrenor al echipei

SCANDAL la FC Voluntari: Adrian Mutu a fost DAT AFARĂ. Cine va fi noul antrenor al echipei
Foto: FC Voluntari / Facebook

Scandal de proporții la FC Voluntari.
Antrenorul Adrian Mutu a fost dat afară de Consiliul de Administraţie (CA) al clubului la doar o zi după ce a reuşit să salveze echipa de la retrogradare.

Mai mult, Dan Leasă, preşedintele clubului, și-a dat demisia, nefiind de acord cu decizia CA.
„Nu pot să accept unele lucruri, așa că am demisionat! Am plecat pentru că nu am fost de acord ca Mutu să fie demis. A fost o ședință, dar cred că cea mai bună decizie a fost să plec. Chiar dacă echipa și-a îndeplinit obiectivul adică salvarea de la retrogradare, n-a mai contat nimic…. Așa că am plecat și asta a fost”, a spus, pentru gsp.ro, Dan Leasă.

Mutu a primit 50.000 de euro pentru că a fost dat afară cu un an înainte de încheierea contractului.

Potrivit sursei citate, primarul Florentin Pandele a fost cel care a ordonat toate mișcările de la echipă, fiind sfătuit de Anghel Iordănescu.

În locul lui Mutu, noul antrenor al echipei va fi Costel Gâlcă, fostul antrenor al FCSB, iar Adrian Ilie urmează să fie numit director general al clubului și se va ocupa de transferurile echipei în această pauză de vară.

Cu Adrian Mutu antrenor, FC Voluntari a obţinut doar 3 victorii în 11 meciuri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`