Clubul de fotbal italian Cesena a anunțat, joi, că atacantul român al Fiorentinei, Adrian Mutu, a semnat un contract pe doi ani cu opțiune de prelungire pe încă un sezon.
Fiorentina nu va primi compensații financiare în urma acestui transfer iar Mutu va avea un salariu de 1.8 milioane de euro pe sezon.
„Sînt fericit că am ajuns la Cesena, îi mulţumesc preşedintelui Campedelli pentru că are încredere în mine şi mi-a propus să fac parte din acest proiect ambiţios. Este o nouă aventură pentru mine, văd o echipă care are curajul să se lupte cu granzii din Serie A. Mulţumesc Fiorentinei şi familiei Della Valle pentru aceşti cinci ani minunaţi petrecuţi la Firenze. Voi păstra întotdeauna în inima mea această frumoasă experienţă”, a declarat Adrian Mutu.
Atacantul român a mai jucat la echipele FC Argeș (1996 – 1999), Dinamo București (1999 – 2000), Internazionale Milano (2000), Verona (2000 – 2002), AC Parma (2002 – 2003), Chelsea (2003 – 2004), Juventus (2005 – 2006) și AC Fiorentina (2006 – 2011).