Adrian Mititelu l-a dat afară pe angajatul pe care l-a cunoscut în închisoare şi care reclamase că a fost înjunghiat

Adrian Mititelu l-a dat afară pe angajatul pe care l-a cunoscut în închisoare şi care reclamase că a fost înjunghiat

Un caz destul de bizar s-a întâmplat la Craiova. În seara de 26 decembrie, un angajat al clubului finanțat de Adrian Mititelu (54 de ani), U Craiova 1948, a reclamat faptul că a fost înjunghiat pentru că purta însemnele echipei.

Doar că ancheta desfășurată de polițiștii din Craiova ar fi arătat că realitatea este cu totul alta.

Angajatul ar fi înscenat totul

Bărbatul respectiv este acuzat că ar fi înscenat incidentul petrecut în seara de 26 decembrie. Adrian Mititelu, patronul lui U Craiova 1948, a reacționat imediat.

În detenție, am cunoscut fel și fel de oameni. În majoritatea cazurilor, în spatele acestora, se ascunde o dramă. Am încercat să ajut cât de mult am putut. Acestei persoane, implicate în acest caz i-am oferit șansa unui nou început. I-am oferit un loc de muncă decent plătit și multe alte lucruri necesare pentru a-și asigura existența. Din păcate, uneori, atunci când vrei sa faci bine, de fapt îți faci ție rău.

Deși am fost avertizat cu privire la colaborarea cu astfel de persoane, am preferat totuși să cred că poate profita de o nouă șansă. Însă, din păcate, m-am înșelat. Individul în cauză s-a comportat cum nu se poate mai rău. Evident că un astfel de gest nu poate fi tolerat și mă dezic total de astfel de oameni. Un astfel de individ nu mai are ce căuta în curtea noastră”, a spus Mititelu, potrivit Gazeta Olteniei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire
20:43 - Dan Barna: Românii au de ales între vechiul sistem PSD – PNL și Elena Lasconi, omul fără legătură cu sistemul / Ciucă și Ciolacu sunt motivele pentru care oamenii au sărăcit / Simion a fost marioneta PSD ani de zile în Parlament (VIDEO)
20:18 - Nicușor Dan a spus cine poate vota la referendum: “Cei care au buletin de București sau viză de flotant, indiferent de când s-a luat viza”. Tot ce trebuie să știe cei care vor alege să voteze la cele 3 întrebări (VIDEO)
20:04 - Dani Oțil, surprinză romantică pentru Gabriela Prisăcariu, cu ocazia aniversării ei. Gestul prezentatorului i-a uimit pe fani
19:38 - Nicușor Dan: Nu se fac mari investiții în București pentru că banii sunt distribuiți prost. Primăriile de sector primesc de 3 ori mai mulți bani decât noi, deși noi avem mai multe atribuții decât ei. Așa se duc banii pe tot felul de prostii (VIDEO)
19:36 - Nicușor Dan: Este un grad uriaș de ilegalitate la sectoarele din București în ceea ce privește emiterea autorizațiilor. Asta e calea cea mai simplă de a reveni în legalitate (VIDEO)