Adrian Mutu a anunțat că a demisionat din funcția de antrenor al lui CFR Cluj, miercuri, după înfrângerea suferită în fața Corvinului în sferturile Cupei României. „Briliantul” a precizat că a depus actul și așteaptă să îl aprobe și patronul clubului, Neluțu Varga.
„Briliantul” spune că s-a gândit toată noaptea la ce e de făcut mai departe.
„Mi-am dat demisia de la CFR Cluj! M-am gândit toată noaptea, nu pot să trec peste această umilință. Eu am o altă mentalitate, una de învingător. Demisia mea este de la ora 11:00 dimineața pe biroul președintelui de la CFR Cluj, Cristi Balaj. Aștept s-o aprobe și domnul Varga și ne strângem mâinile.
A fost o umilință prea mare, peste care eu, care am un caracter de campion, pur și simplu nu pot să trec. Îmi doresc ca CFR-ul să facă performanță în continuare, dar e greu în aceste condiții, pe care le-ați văzut și dumneavoastră. E vorba despre evoluția pe care am avut-o în meciul împotriva Corvinului, dar mai ales a lipsei de atitudine care a existat.
Deci, oficial, pot spune că mi-am înaintat demisia! Îmi pare foarte rău de această situație, dar eu, Adrian Mutu, am stat și m-am gândit toată noaptea și pur și simplu nu pot accepta așa ceva, ce s-a întâmplat în Cupa României”, a declarat Adrian Mutu pentru Fanatik.
În locul lui Adrian Mutu ar urma să fie adus tocmai omul pe care îl înlocuise, Andrea Mandorlini, potrivit GSP. Italianul a fost demis de la cârma echipei în ianuarie, după înfrângerea cu FC Botoșani, și era în prezent scouter al clubului.
Plecase câteva zile în Italia, dar patronul Neluțu Varga l-ar fi sunat încă de miercuri seară pentru a-l aduce la Cluj-Napoca.