Triplusaltista Adelina Gavrilă ne oferă povestea frumoasă a acestui an. Acesta a reuşit să treacă cu brio cel mai greu obstacol pe care viaţa i l-a pus în faţă şi a învins o complicaţie rară care i-a apărut când trebuia să dea naştere.
„Adelina e bine! Acum sunt 4 în familie. Gata cu emoţiile! Mulţumim tuturor care au încurajat donarea de sânge, mulţumim celor care au donat sânge, mulţumim tuturor celor care au încurajat-o pe Adelina!
Mulţumim echipei medicale care a depus un efort extraordinar pentru reuşita acestei intervenţii. Doamne, îţi mulţumesc!”, a făcut anunţul Rodica Tudor Mateescu, recordmena naţională a României în proba care a consacrat-o şi pe mai tânăra sa colegă.
Sportiva a fost diagnosticată cu Previa Percreta, mai exact, placenta s-a întins în organism şi s-a lipit de organe. Naşterea a fost urmată de o operaţie complicată şi de durată, care a necesitat cantităţi mari de sângem, conform mediafax.ro.
Atletismul românesc, dar şi colegi din alte ramuri s-au mobilizat pentru a asigura necesarul de sânge pentru operaţia Adelinei Gavrilă, în vârstă de 40 de ani, şi în cele din urmă totul s-a terminat cu bine.
Adelina Gavrilă este de trei ori finalistă la Campionatul Mondial de atletism în sală, medaliată cu bronz la Campionatul Mondial U20 din 1996, locul 5 în finala Europeanului din 2010, de trei ori participantă la Jocurile Olimpice şi de zece ori campioană naţională