ACUZE FĂRĂ PRECEDENT către conducătorii sportului românesc direct din FINALA EUROPENELOR de patinaj aristic: „Poate ne ajutați și pe noi cândva” (VIDEO)
Marius Negrea, antrenorul Juliei Sauter (21 de ani), tânăra cu cetățenie româno-germană care tocmai a obținut cea mai bună performanță din istoria patinajului românesc, a găsit un mod extrem să protesteze împotriva conducătorilor din sportul românesc, relatează gsp.ro.
Imediat după programul liber din finala Campionatelor Europene de patinaj artistic de la Minsk, Belarus, prin care fata și-a asigurat locul al 14-lea, Negrea a răbufnit. În acel moment, cei doi așteptau notele, astfel că toate camerele TV erau ațintite asupra lor.
„Salutări acasă! Fără bani, am venit neplătiți pentru mondiale. Poate ne ajutați și pe noi cândva, mergem în Japonia (n.r. Campionatul Mondial de patinaj, în martie 2019) pe banii noștri”, au fost cuvintele lui Negrea, potrivit sursei citate.
Publicația amintește că Marius Negrea (54 de ani) este un fost patinator român, participant la edițiile din 1992 și 1994 ale Jocurilor Olimpice de Iarnă. După retragere a devenit antrenor, pregătind cele mai importante nume din patinajul românesc, printre care Gheorghe Chiper, Adrian Matei, Roxana Luca sau Julia Sauter.
Marius Negrea a răbufnit în finala Europenelor de patinaj artistic