A fost un idol în ţara lui, dar acum l-au numit „păduche”. Ucrainenii au şters pe joc cu starul care n-a demisionat de la locul de muncă din Rusia

A fost un idol în ţara lui, dar acum l-au numit păduche. Ucrainenii au şters pe joc cu starul care n-a demisionat de la locul de muncă din Rusia
În fotografie: Vehicule militare rusești în apropierea orașului ucrainean Mariupol. Sursa foto: Hepta - Ivan Rodionov

Comisia de Etică şi Fair Play a Federaţiei Ucrainene de Fotbal propune ca fostul internaţional Anatoli Timoşciuk, în prezent antrenor secund la Zenit Sankt Petersburg, să fie scos din registrul jucătorilor naţionalelor Ucrainei şi să piardă licenţa de antrenor şi titlurile obţinute.

Fost jucător la Bayern Munchen și fost căpitan al echipei naționale a Ucrainei, Timoşciuk a stârnit furia compatrioților săi pentru că nu și-a dat demisia, așa cum a făcut Andriy Voronin, dar mai ales pentru că a ales să tacă în timp ce țara lui este bombardată de cea în care lucrează.

Acuzat că lucrează pentru clubul agresorului

Anatoli Timoşciuk a jucat pentru naţionala Ucrainei în perioada 2000-2016 şi este deţinătorul recordului de meciuri jucate pentru prima reprezentativă (144). El a evoluat în Ucraina pentru Volin Luţk şi Şahtior Doneţk. Cu Şahtior a câştigat şapte trofee.

De la începutul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, Tymoschuk, fostul căpitan al naționalei Ucrainei, nu numai că nu a făcut declarații publice despre aceasta, dar nici nu și-a oprit colaborarea cu clubul agresorului (Zenit).

Un alt fost club al ucraineanului, Bayern Munchen, a publicat declarații și ia măsuri în sprijinul Ucrainei, dar Tymoschuk rămâne tăcut și lucrează pentru clubul agresorului.

Făcând această alegere conștientă, Tymoschuk dăunează imaginii fotbalului ucrainean și încalcă clauza 1.4 din Codul de Etică și Fair Play UAF”, se arată în comunicatul Federației Ucrainene.

Din 2017, el este antrenor secund la Zenit Sankt Petersburg, unde iniţial a colaborat cu Mircea Lucescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`