11 cartonașe galbene și două roșii după meciul dintre Barcelona și Espanyol. Nervii dintre jucătorii celor două echipe au atins cote alarmante
Un scandal imens a răbufnit între jucătorii Barcelonei și ai Espanyol, după meciul terminat cu scorul de 4-1 din Cupa Spaniei. Potrivit El Mundo Deportivo, conflictul a izbugnit în drumul jucătorilor către vestiare.
Din cauza situației tensionate, arbitrul a fost nevoit să acorde 11 cartonașe galbene și două roșii (ambele pentru Espanyol).
Conform ziarului catalan, Luis Suarez ar fi fost cel care i-ar fi instigat pe adversari. Cel vizat ar fi fost portarul Pau Lopez, care l-a călcat intenționat pe Messi.
Uruguayanul ar fi strigat „Sunt aici! Vă aștept, veniți! Sunteți niște gunoaie!”, încercând să agite spiritele printre jucătorii lui Espanyol. Acest lucru a fost notat și în raportul arbitrului Munuera.
Potrivit unei alte surse, Radio Catalnuya, fotbaliștii lui Gâlcă au au răspuns provocator. Unul dintre jucători ar fi strigat „Te rup”, înainte de a se auzi o bufnitură foarte puternică.
Pentru a se retrage din acest scandal, Gâlcă a declarat că „Nu a auzit nimic!”, același lucru făcându-l și Luis Enrique.
Potrivit raportului scris de arbitrul meciului, „după meci, în tunelul de la vestiare, jucătorul cu numărul 9 al barcelonei, Luis Alberto Suarez Diaz, în timp ce toți jucătorii lui RCP Espanyol urcau scările tunelului ce duce spre vestiare, i-a așteptat și li s-a adresat repetând în mai multe rânduri următoarele: „Sunt aici și vă aștept! Veniți aici! Sunteți niște gunoaie!”. Provocând o confruntare între jucătorii ambelor echiope ce a necesitat intervenția personalului de securitate, dar și a staff-urilor tehnice ale ambelor formații”.