Ziua, pe ascuns! – Deputații au adoptat tacit un proiect de lege prin care se desfiinţează Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării

Publicat: 28 02. 2017, 17:06

Un nou proiect de lege este adoptat tacit. Deputații au votat, marți, pentru desființarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Camera Deputaţilor a adoptat tacit un proiect de lege, iniţiat de fostul deputat independent Bogdan Diaconu, prin care se abrogă Legea 48/2002 cu modificările şi completările ulterioare. Prin Legea 48/2002 s-a înfiinţat CNCD, iar abrogarea acestei legi înseamnă desfiinţarea instituţiei, scrie agerpres.ro.

Diaconu a depus proiectul la Parlament la data de 26 septemrbie 2016 și motivează că CNCD, "instituţie bugetară, care a făcut dovada, în decursul anilor, că funcţionează ca o instituţie antiromânească şi antinaţională, fiind un instrument în mâna UDMR şi a altor grupuri de interese, de a anula valorile româneşti, valorile tradiţionale creştine şi drepturile românilor în propria lor ţară".

Camera Deputaţilor este primul for sesizat, iar Senatul este Cameră decizională.