Proiectul privind declararea ‘Zilei pacientului ars’ pe 30 octombrie merge la votul final. Deputatul Tudor Pop: Statul român nu a fost capabil, în 3 ani, să asigure niște paturi pentru marii arși!

Publicat: 26 02. 2019, 12:39
Foto: Hepta.ro

Parlamentul este la un pas să declare „Ziua pacientului ars” pe 30 octombrie, când se comemorează tragedia din clubul Colectiv.
Proiectul de lege pentru instituirea acestei zile a primit aviz favorabil, marţi, în Comisia de Sănătate din Camera Deputaților, informează hotnews.ro.

USR a votat împotriva inițiativei legislative.”Degeaba avem o zi pe hârtie, dacă nu punem și ceva în practică. Statul român, în 3 ani de zile, nu a fost capabil să asigure niște paturi de terapie pentru marii arși. La Spitalul Județean din Brașov s-au cumpărat două paturi dintr-o sponsorizare. Doamna Pintea a recunoscut, cu rușine, că acele paturi sunt făcute dintr-o sponsorizare, iar statul român nu are niciun merit. Degeaba avem o zi pe hârtie, care comemorează și ne aduce aminte”, a spus deputatul USR Tudor Pop.

La rândul său, deputatul Florin Stamatian (PNL) a susținut, în ședința de marți a Comisiei de Sănătate, că „nu trebuie ca fiecare spital din Turda, din Lugoj, să aibă secție de arși”. „Nu poți să ceri acum unui spital județean să facă departament de arși, când el nu are niciun fel de posibilitate. Este o investiție enormă. Secții de arși vor avea spitalele regionale pe care Guvernul le va construi în 2021-2022”, a adăugat Stamatian.

Proiectul de lege a fost inițiat de 6 deputați PSD și unul de la PNL şi prevede:
„1. Se declară ziua de 30 octombrie Ziua pacientului ars.

2. Ziua pacientului ars poate fi marcată de către autoritățile administrației publice centrale și locale, organizațiile neguvernamentale din domeniul medical, reprezentanțe ale României în străinătate, entități medicale publice și private, prin organizarea de evenimente dedicate prevenirii, apariției și îngrijilor necesare pacientului ars.

3. Ministerul Sănătății este responsabil cu coordonarea activității dedicate Zilei pacientului ars”.

Inițiativa legislativă a trecut deja de Senat, iar după avizul Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, va ajunge la vot în plenul camerei, care este for decizional.