Sindicatele din Educație vor anunța luni, 12 iunie, dacă profesorii sunt mulțumiți de ultima ofertă a Guvernului PNL – PSD – UDMR sau continuă greva generală. Liderii se reunesc în ședință de la ora 10.00. Și tot luni este așteptat ca Nicolae Ciucă, președintele PNL, să demisioneze din funcția de premier, pentru a declanșa astfel rotativa guvernamentală. Anunțul său depinde, însă, de decizia profesorilor.
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, duminică, faptul că Guvernul a decis creșterea tuturor salariilor din învățământ cu 25%. Acesta a mai precizat că așteaptă luni un răspuns din partea sindicatelor.
Liderii sindicaliști au spus că nu mai cred în vorbe, așa că așteaptă proiectul Ordonanței de Urgență, ceea ce au și primit.
Problema este că această majorare salarială nu figurează în textul propriu-zis al Ordonanței, ci în Nota de fundamentare. Aceasta din urmă nu are valoare de lege. Prin urmare, unele voci susțin că Guvernul încearcă să-i păcălească pe profesori.
„Acea mărire de 50% nu e prinsă în Ordonanță, ci în Nota de fundamentare, dintr-un motiv foarte simplu: poți ataca Guvernul în Justiție pentru că nu respectă o OUG, dar nu-l poți ataca pentru că nu respectă o Notă de fundamentare. Cu alte cuvinte, dacă Guvernul nu se ține de promisiune, nu poate fi atacat în instanță”, a explicat, pentru B1 TV, scriitorul Radu Vancu.
Acesta a mai susținut că speră ca profesorii să continue greva: „Profesorii au luptat până acum, trei săptămâni, cu atâta perseverență și demnitate, nu știu cum își închipuie Guvernul că vor renunța la toată lupta asta și la tot respectul pe care l-au obținut din partea societății. (…) Ar fi și culmea să renunțe acum când sunt mințiți și sfidați cu atâta nerușinare”.
Liderii de sindicate se reunesc luni, de la ora 10.00, în discuții urmând ca apoi să anunțe dacă profesorii sunt mulțumiți de oferta Guvernului sau continuă greva. Asta în contextul în care într-o săptămână ar trebui să aibă loc Evaluarea Națională.
Tot luni, premierul Nicolae Ciucă (PNL) e așteptat să-și prezinte demisia, conform mai multor surse politice. Numirea noului guvern ar trebui să se realizeze până la finele săptămânii.
Anunțul, însă, depinde de încetarea grevei profesorilor. Asta deoarece, dacă el ar demisiona cu profesorii încă în grevă, Guvernului i-ar fi mult mai greu să negocieze cu cadrele didactice pentru că n-ar mai putea emite Ordonanțe de Urgență.
În plus, surse politice afirmă că PSD nu vrea să preia funcția de premier atât timp cât conflictul de muncă încă nu e stins. Asta deși Ciucă și mai mulți miniștri și-ar fi eliberat din funcție consilierii deja de la finele lunii mai, de când trebuia să se declanșeze rotativa conform protocolului coaliție.
„Guvernul funcționează în regim de avarie. Ciucă a rămas singur la butoane după ce și-a eliberat din funcții toți consilierii. Situația nu este bună nici în ministere. O parte dintre miniștrii au procedat la fel”, au explicat mai multe surse, zilele trecute.