Rovana Plumb, desemnată comisar european pentru Tranposturi, merge, joi, în Comisia juridică a Parlamentului European pentru o audiere excepțională, în care trebuie să dea explicații cu privire la diferențele dintre declarațiile de avere depuse la Bruxelles și la București, potrivit digi24.ro.
Cu o zi înainte, Rovana Plumb nu reușise să îi convingă pe membrii comisiei. Aceștia îi ceruseră să traducă în engleză declaraţia depusă în România şi să ofere detalii despre împrumuturi de un milion de euro.
Din totalul de 10 comisari audiați pentru evitarea conflictelor de interese, doar Rovana Plum și candidatul Ungariei au fost chemați să ofere informații suplimentare. Restul au primit undă verde și au trecut în etapa interviurilor din comisiile de resort.
În cazul Rovanei Plumb, Comisia juridică din PE vrea să clarifice diferențele dintre declarațiile de avere depuse la București, respectiv cele de la Bruxelles, în condițiile în care din cea comunitară lipseau două împrumuturi în valoare de aproape un milion de euro.
Publicația citată a explicat că, în circumstanțe normale, această audiere nici n-ar fi trebuit să aibă loc, singurul moment de acest gen fiind programat pentru 2 octombrie. Chiar și așa, Comisia juridică are inclusiv posibilitatea să împiedice candidatura Rovanei Plumb situație în care România ar fi obligată să vină cu o altă propunere.
Rovana Plumb ar avea un împrumut la BRD făcut în anul 2007, în valoare de 800.000 de euro, cu scadență în 2030, dar și unul făcut chiar în acest an, în valoare de 800.000 de lei, cu scadență în 2021, potrivit declarației de avere depuse în 25 iunie 2019 la Camera Deputaților.
La categoria „plasamente, investiții directe și împrumuturi acordate” apare suma de 800.000 lei, sumă plătită conform Legii 334/2006. Beneficiarul a fost „mandatar financiar PSD pentru campania europarlamentare 2019”, potrivit declarației de avere care apare pe site-ul Camerei Deputaților.