Zgonea: Legea amnistiei va fi retrimisă la Comisia juridică și rămâne în dezbatere publică până pe 1 februarie

Publicat: 16 12. 2013, 11:29
Foto: B1 TV

Legile amnistiei și lobby-ului vor fi trimise înapoi la Comisia juridică, urmând să rămâne în dezbatere publică până pe 1 februarie, a anunțat, luni, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.

Acesta a precizat că legile vor trece de vot în februarie, subliniind că totul ”a fost transparent”, presa și analiștii fiind cei care au căzut într-o ”capcană” a președintelui Traian Băsescu.

Acesta a reafirmat că parlamentarii nu sunt funcționari publici, „Constituția prevede acest lucru”, iar „restul sunt manipulări”.

„Traian Basescu dorește cu tot dinadinsul să blocheze Parlamentul”, a acuzat el, susținând că atât DNA cât și ANI au „puteri depline pentru a ancheta parlamentarii care au greșit”.

„O să mai lasam până la 1 februarie, să fie dezbateri, ca și la legea lobby-ului”. Proiectele vor trimise la Comisiei și „peste o lună nu o să fie nicio problemă, lucrurile vor fi demonstrate și dumneavoastră o să spuneți că ați fost manipulați și o să treacă” de votul Camerei Deputaților, a concluzionat Valeriu Zgonea.

Zgonea anunță că legea amnistiei rămâne în dezbatere publică până la 1 februarie 2014