Zgonea, despre moțiunea de cenzură a PNL: Am văzut, în ultimii 15 ani, partide de opoziție care nu au depus moțiuni de cenzură ca să nu fie într-o situație ridicolă doar pentru că au unele obligații
Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților și membru PSD, a declarat că moțiunea de cenzură este doar un exercițiu de imagine și că nu crede că demersul liberalilor va strânge mai mult de 190-200 de voturi.
„Moțiunea de cenzură nu strânge mai mult de 190 de votanți, poate 200 maxim. Pentru partidul de opoziție, în afară de exercițiu de imagine, nu-i văd rostul. Am văzut, în ultimii 15 ani, partide de opoziție care nu au depus moțiuni de cenzură, pentru ca să nu treacă în ridicolul unei obligații pe care o faci doar pentru că ai unele obligații. Înainte de această situație, PSD-ul spune că nu are nicio emoție privind votul pe moțiunea de cenzură, credeți că s-a schimbat ceva între timp, există motive de îngrijorare?” a declarat Zgonea, citat de Agerpres.
„Vom vedea, la momentul respectiv, argumentele pro și contra. Eu cred că, în acest moment, noi ne-am ținut de toate angajamentele pe care le-am făcut, și în campania de prezidențiale, și în campania de europarlamentare, și în campania de locale și parlamentare din 2012”, a susținut președintele Camerei Deputaților.
Liberalii au depus în Parlament o moțiune de cenzură pe tema votului prin corespondență, Alina Gorghiu precizând că aceasta este o datorie pe care PNL o are față de românii din străinătate.