Zgonea, despre demisia lui Antonescu de la Senat: Când deții o asemenea funcție, nu îți iei jucăriile și pleci

Zgonea, despre demisia lui Antonescu de la Senat: Când deții o asemenea funcție, nu îți iei jucăriile și pleci

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a comentat, luni, demisia lui Crin Antonescu din funcția de președinte al Senatului, spunând că nu poți să ”îți iei jucăriile și să pleci” când deții un asemenea fotoliu.

”Dacă tot vrem să fim stabili ca domnul Antonescu, președintele Senatului este al doilea om în stat și trebuie să te cureți de astfel de reacții. Această funcție era a PNL, câștigată în urma unui vot democratic, nu îți iei jucăriile și pleci. Noi am decis că funcția să îi revină lui Crin Antonescu, dacă mâine ajunge președintele României și domnul Barroso îi oferă președinția Comisiei Europene, ce faci, pleci? Nu apreciez demisia lui Antonescu pentru că o echipă întreagă de liberali și-a pus speranța în liderul lor”, a comentat Zgonea.

Acesta a apreciat pe de altă parte propunerea lui Călin Popescu Tăriceanu la șefia Senatului.

”Domnul Tăriceanu a fost primul ministru al României, a fost prezentat între primii 5-6 oameni din România care pot candida cu real succes spre cea mai înaltă funcție din stat”, a completat președintele Camerei Deputaților.

Valeriu Zgonea comentează demisia lui Antonescu din funcția de președinte al Senatului

Urmăriți B1TV.ro și pe
`