Zeci de mii de lei sub formă de spor de proiecte europene pentru fostul primar din Mogoșești, deși în comună nu existau proiecte de acest gen

Zeci de mii de lei sub formă de spor de proiecte europene pentru fostul primar din Mogoșești, deși în comună nu existau proiecte de acest gen
Foto: Pixabay

Ștefan Maftei, fostul primar al comunei Mogoșești, a primit ani de zile un spor pentru gestionarea de proiecte cu finanțare europeană, cu toate că în localitate nu existau proiecte de acest gen, astfel că un control al Camerei de Conturi a obligat primăria să recupereze banii, potrivit Ziarul de Iași.

Zeci de mii de lei sub formă de spor de proiecte europene pentru fostul primar din Mogoșești

În iulie 2021, Camera de Conturi a constatat că edilul primea, din noiembrie 2018, un spor de 15% pentru implementarea de proiecte de investiții finanțate din fonduri europene. Plata începuse odată cu demararea, în octombrie 2018, a procedurilor de organizare a licitațiilor de atribuire în cadrul unui proiect derulat prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Deși proiectul nu a mai ajuns să fie pus în practică, Ștefan Maftei a continuat să primească sporul de 15%, însumând o sumă totală de 37.142 lei. În aceste condiții, inspectorii financiari au cerut Primăriei Mogoșești să întreprindă demersurile necesare pentru recuperarea acestor bani.

Analizând dosarul, Judecătoria a constatat că primarul nu a contestat raportul de control. Practic, edilul se declara de acord cu concluziile inspectorilor.

Judecătorii l-au obligat pe Ștefan Maftei să returneze sporul de 37.142 lei, cu penalități de 5.731 lei. Fostul primar a atacat sentința, iar dosarul a intrat marți pe rolul Curții de Apel.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`