Zăpezi, viscol şi polei în nordul țării: Trafic rutier îngreunat și TIR-uri blocate pe drumul ce leagă Transilvania de Moldova

Zăpezi, viscol şi polei în nordul țării: Trafic rutier îngreunat și TIR-uri blocate pe drumul ce leagă Transilvania de Moldova
Foto: romanialibera.ro

Zăpezi, viscol şi polei în toată jumătatea de nord a ţării. În pasul Tihuţa, Gutâi, Prislop sau la Cavnic, traficul rutier a fost sugrumat de nămeţii care s-au depus peste noapte.

Pe drumul ce leagă Transilvania de Moldova, firmele de deszăpezire au împrăştiat peste 300 de tone de material antiderapant.

Chiar şi aşa, în pasul Tihuţa un TIR a derapat şi s-a oprit într-un şanţ de pe marginea drumului. Vântul, care pe alocuri depăşeşte 60 de kilometri pe oră, aduce pe carosabil, toată zăpada dată la o parte de utilajele de deszăpezire.

Munţii de zăpadă de pe marginea drumului erau duşi de vânt înapoi pe şosea în doar câteva minute. Din cauza viscolului, vizibilitatea a fost extrem de redusă.

Chiar dacă maşinile au circulat cu mai puţin de 40 de kilometri pe oră în pasul Tihuţa, un autotren a ajuns în şanţul de pe marginea drumului.

Poliţiştii avertizează şoferii că pe drumurile de munte nu se mai poate circula decât cu maşinile echipate de iarnă.

Viscolul a lovit întâi pasul Gutâi, apoi Pasul Prislop, Cavnic, Baia Mare, Târgu Lăpuş, Ardusat, Fereşti şi Leordina. Peste tot, carosabilul a fost acoperit cu un strat gros de zăpadă.

Şi în Maramureş, în ciuda celor 230 de tone de antiderapant care au ajuns pe şosele, traficul a fost sugrumat de zăpadă.

Viscol și drumuri înghețate în nordul țării

Embed: " />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`