William Brînză jură pe Constituţie că nu e ofiţer acoperit şi o provoacă pe Macovei să facă la fel

William Brînză jură pe Constituţie că nu e ofiţer acoperit şi o provoacă pe Macovei să facă la fel

Candidatul PER la Preşedinţie, William Brînză, a jurat, joi, pe Constituţie că nu a fost şi nu este ofiţer acoperit şi a provocat-o pe Monica Macovei, pe modelul ”Ice Bucket Challenge”, să facă acelaşi jurământ.

”Cred cu toată tăria că pentru cetăţenii acestei ţări este foarte important să ştie pe cine vor alege şi cine va reprezenta interesele lor timp de cinci ani. Cred că cetăţenilor trebuie să le fie respectat acest drept. Am fost întrebat în repetate rânduri dacă am fost sau nu ofiţer sub acoperire şi, deşi răspunsul meu a fost foarte categoric, presei i-a plăcut să mai lase acel suspans, cum că William Brînză este sau nu este”, a declarat candidatul PER la Preşedinţie.

”Răspunsul meu categoric este: nu am fost şi nu sunt ofiţer sub acoperire”, a declarat Brînză, potrivit Mediafax.

”Jur pe onoare şi conştiinţă că nu am fost şi nu sunt ofiţer, agent sau colaborator al niciunei structuri sau serviciu de informaţii sau contrainformaţii, din România sau străinătate”, a spus William Brînză, jurând pe Constituție.

Candidatul PER i-a provocat pe toţi candidaţii înscrişi în cursa prezidențială să facă acelșia gest şi a adăugat că, într-o primă fază, o provoacă, pentru a depune acest jurământ, pe Monica Macovei.

”Dumneaei va putea spune, ulterior, care este următorul candidat pe care îl provoacă. Este pe principiul găleţii de apă în cap. Eu o fac primul, o provoc pe doamna Macovei să facă acelaşi lucru”, a anunţat Brînză.

”România se confruntă cu o mare criză, în care preşedintele, care reprezintă singura speranţă pentru rezolvarea ei, cade într-o depresie, aşa cum s-a întâmplat cu Robert Turcescu. Aşa se poate întâmpla, într-un caz extrem. Preşedintele poate să cadă în această depresie. Cei care l-au votat nu au ştiut că acesta este ofiţer. Ce se întâmplă cu ţara în acest moment, cu cetăţeanul care l-a votat?”, a spus William Brînză.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`