Într-o telegramă confidenţială, trimisă de Ambasada SUA la Washington, se face referire la întâlnirea „G8 Counter- Terrorism Action Group” (CTAG), găzduită de Ambasada Rusiei, unde Consilierul Uniunii Europene, Onno Simmons, ar fi spus că există o „înţelegere” între „anumite grupuri arabe” şi Guvernul României: „lăsaţi-ne să spălăm bani în România şi nu vom ataca ţinte româneşti”, relatează Hotnews.ro.
În telegrama trimisă cu titlul „Grupul de Acţiune G8 Antiterorism discută despre dialogul cu Islam, despre crima organizată şi siguranţa frontierelor”, se arată că, înainte de aderarea României la Uniunea Europeană, Onno Simmons a propus ideea că “mafia joacă un rol dăunător şi secret în România. Remarcând absenţa relatărilor de către presă sau de către poliţie, a omorurilor între bande, el a sugerat că crima organizată din România «ar putea fi aşa de bine organizată, încat nici nu e nevoie să se împuşte între ei». El a precizat că UE nu are informaţii specifice în acest moment, manifestându-şi opinia că grupurile de crimă organizată din România «stau sub radar» şi lucreaza ilegal şi in secret cu oficiali ai guvernului.”
Documentul mai precizează că Simmons „a atras atenţia că unele surse ar fi spus că există o «înţelegere» între «anumite grupuri arabe» şi Guvernul României: «lasaţi-ne să spălăm bani (în România) şi nu vom ataca ţinte româneşti». Mai tarziu, în discuţie, acesta a precizat că «operaţiunile PKK sunt finanţate de către operaţiuni ilegale în România.» (Comentariu (n.r. al ambasadei SUA): În timpul discuţiei, Simmons a recunoscut ca nu are probe materiale pentru ceea ce a susţinut, sugerând că «poate colegii noştri din SUA au mai multe informaţii». Simmons e cunoscut în randurile diplomatice din Bucureşti ca fiind una dintre cele mai sceptice voci în ceea ce priveşte progresul României către integrare Europeană.”
„Ambasada va continua eforturile sale de a se implica într-un dialog substanţial cu comunitatea moderată islamică din România. Ofiţerii Ambasadei se întâlnesc regulat cu lideri musulmani; Muftiatul din România a fost de acord să participe într-un program de Vizite Internaţionale”, a spus adjunctul misiunii diplomatice la Bucureşti, Mark Taplin, conform telegramei.