Susţinerea Monicăi Macovei pentru Klaus Iohannis a fost o strategie pe care Traian Băsescu a prevăzut-o încă din luna august a acestui an.
La acea vreme, şeful statului avertiza că, dacă Monica Macovei va candida şi va rupe din voturile destinate PMP, va fi o mare dezamăgire. Şi cumva, timpul i-a dat dreptate. Acum, voturile Monicăi Macovei sunt la un pas să ajungă chiar în barca unuia dintre cei care a susţinut în primăvara lui 2012 lovitura de stat şi suspendarea preşedintelui.
Atunci Iohannis a fost părtaş, alături de Victor Ponta la suspendarea preşedintelui.
„Mă tem că e un soi de capcană, în care Monica probabil a intrat nevinovată, de genul o lăsăm să candideze pentru că va lua electoratul lui Băsescu și ni-l aduce în turul doi. Nu e corect. Dacă Monica face jocul acesta, e o mare dezamăgire”, este avertismentul preşedintelui încă din luna august.
Cuvinte care s-au adeverit întocmai. Voturile pentru PMP au ajuns şi la Monica Macovei, care acum, prin alianţa sa cu Klaus Iohannis, îi dă voturile preşedintelui chiar celui care a încercat să-l suspende în 2012 şi a şi recunoscut acest lucru.
Klaus Iohannis a fost unul dintre susținătorii suspendării de acum doi ani.
Atunci, din barca PNL, era părtaș alături de PSD şi Victor Ponta la lovitura de stat. O acțiune a Opoziției de la acea vreme care a avut reacţii inclusiv în plan internaţional. Germania, Statele Unite şi mulţi alţi lideri din Uniunea Europeană au criticat modul în care USL a încercat înlăturarea lui Traian Băsescu.