Votul privind incompatibilitatea senatorului liberal Akos Mora, amânat din nou de Comisia juridică

Votul privind incompatibilitatea senatorului liberal Akos Mora, amânat din nou de Comisia juridică

Vicepreședintele Comisiei juridice Ovidiu Donțu a anunțat, marți, că votul privind situația de incompatibilitate a liberalului Akos Mora se amână cu o săptămână, potrivit Mediafax.

„Comisia juridică a decis să acorde un termen de o săptămână, pentru a permite colegului nostru şi apărătorului său să depună concluziile asupra speţei dezbătute astăzi. Discuţiile în cadrul comisiei au fost, după cum aţi putut observa, foarte dinamice şi consistente şi, întrucât se întrezărea un balotaj la votul de azi, am decis că este o problemă la care trebuie să participe toţi membrii comisiei”, a anunţat Donţu.

Acesta a precizat că marțea viitoare se va da un vot asupra acestui proiect de raport.

La şedinţa de marţi a comisiei, condusă de Ovidiu Donţu (PSD) au participat senatorii Elena Fedorovici , Şerban Nicolae, Sebastian Grapă, Pataki Csaba, Ioan Chelaru şi Florina Jipa, lipsind președintele comisiei, Cătălin Boboc, Alin Tișe, Dincă Marinică și Tudor Chiuariu. 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`