În noul Guvern vor funcționa maxim 16 ministere, aceasta este decizia coaliției PSD-PNL-USR-UDMR-minorități, dar nu este finală și discuțiile vor continua și săptămâna viitoare.
Astfel, în loc de 18 ministere, câte sunt în prezent, noul Guvern propune ca numărul acestora să fie de maxim 16, conform știrileprotv.
Discuțiile vor continua, iar săptămâna viitoare s-ar putea stabili ministere, dar și programele și reformele. De asemenea, numărul secretarilor de stat va fi redus considerabil.
Coaliția pro-europeană PSD-PNL-USR-UDMR-minorități au ajuns, marți seară, la un consens privind programul de guvernare comun și ar putea avea chiar și un candidat comun la alegerile prezidențiale.
„Astăzi, formațiunile pro-europene PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale anunță angajamentul ferm pentru formarea unei majorități pro-europene în Parlamentul României, a unui guvern pro-european și susținerea unui posibil candidat comun pro-european la alegerile prezidențiale”, au transmis formaţiunile participante la consultări într-un comunicat de presă.