Vladimir Putin: Voi acționa în interesul poporului, indiferent de apartenența politică
Vladimir Putin a declarat, joi, că va fi un președinte “mai presus de partide” când va prelua în mai la Kremlin cel de-al treilea mandat la conducerea Rusiei, relatează AFP.
“Voi acționa în interesul întregului popor rus, indiferent de apartenența politică”, a declarat Putin.
Comisia Centrală Electorală l-a proclamat miercuri președinte pe Vladimir Putin, după primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale de duminică, unde a obținut 63,6% din voturi. Putin conduce partidul majoritar Rusia Unită, fără să fie membru al formațiunii. Partidul a înregistrat în ultimele luni o scădere de popularitate.
La scurt timp Putin a fost criticat dur de jurnaliștii din toate colțurile lumii care au amintit de vechile acuzații de fraudă de la alegerile parlamentare din decembrie, lucru care, spun ei, s-a repetat și de data aceasta. Unele publicații l-au numit chiar un țar cu atitudine sfidătoare.