Vladimir Putin ar putea fi cel mai bogat om din lume: Deține 20 de reședințe, 43 de avioane, 15 elicoptere, 4 iahturi
Vladimir Putin este considerat unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, cu o avere estimată la câteva zeci de miliarde de dolari. Principala sursă de venituri a preşedintelui rus ar proveni din afacerile cu petrol făcute prin intermediari, susţine un raport elaborat de către doi lideri ai opoziţiei ruse.
Putin deține, printre altele, 20 de reşedinţe de lux, 43 avioane și patru iahturi, zeci de automobile de lux și 15 elicoptere. Stilul de viaţă al liderului de la Kremlin este mai opulent decât al omologilor săi occidentali şi aduce mai mult cu cel al extravaganţilor şeici din Golf.
Bugetul pentru acest lux și divertisment este aproximativ aproximativ 2,65 miliarde dolari. Această sumă reprezintă bugetul anual al unei regiuni precum Nijni Novgorod, cu o populaţie de trei milioane trei sute de oameni. Şi toate acestea pentru a-şi întreţine iahturile, avioanele și altele.
Preşedintele rus are se pare o slăbiciune şi pentru ceasurile de lux – 11 la număr, a căror valoare totală se ridică la aproape 700.000 de dolari. Opoziţia l-a mai acuzat pe Putin că şi-a numit prietenii din copilărie, colegii de clasă, foștii colegi din KGB în posturi guvernamentale cheie care să le permită firmelor acestora să prospere.