Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că ar fi posibilă formarea unei uniuni monetare a statelor din zona Asia-Pacific, informează Ria Novosti.
„Nu exclud această posibilitate. Cred că ar fi foarte interesant”, a declarat liderul de la Kremlin, la o conferinţă susţinută pe marginea summitului ţărilor membre ale Forumului de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC).
„Rusia reprezintă poziția Spațiului Economic Comun „, a adăugat Putin, precizând că deja au fost luate o serie de măsuri care anticipează momentul creării unei noi monede regionale.
Rusia și Noua Zeelandă au început deja negocierile privind un acord comercial bilateral, iar Vietnam este pe cale să îi urmeze exemplul, a mai spus liderul rus.
Spațiu economic comun, care se bazează pe o uniune vamală dintre cele trei țări, pot oferi o conexiune între Orientul Îndepărtat și Europa, a declarat Putin.