Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, susține că „probabil deja sunt mai mulţi pacienţi cu forme grave de COVID-19 decât toate paturile ATI din ţară”.
„Deci nici dacă nu ar mai fi tratat nimic spitalele din ţara asta – nici infarct, nici AVC, nici cancere, nici nimic – tot nu ar fi fost destule locuri pentru toţi românii care ar avea nevoie”, afirmă fostul ministru.
„Astăzi dacă cineva a sunat la 112 şi a cerut o ambulanţă în Bucureşti a trebuit cel mai probabil să aştepte cel puţin o oră în telefon. Tot astăzi pacienţi au trebuit să aştepte ore în ambulanţe şi ore la triaj, pentru că medicii – puţini, sau medicul – pentru că se întâmplă să fie şi unul singur pe secţie chiar la spitale judeţene mari – tocmai încercau să resusciteze pe cineva. Probabil că deja avem mai mulţi pacienţi cu forme grave de Covid19 decât TOATE paturile ATI din ţara asta. Deci nici dacă nu ar mai fi tratat nimic spitalele din ţara asta – nici infarct, nici AVC, nici cancere, nici nimic – tot nu ar fi fost destule locuri pentru toţi românii care ar avea nevoie”, preciza Vlad Voiculescu, joi seară, într-o postare pe Facebook.
El continuă spunând că asta arată „cât de importante erau vaccinarea şi măsurile de prevenţie, „într-o ţară în care din interes politic meschin” s-a vorbit doar de „paturi ATI”.
„În timpul ăsta, domnul Cîţu face în continuare figuraţie, refuză orice măsuri de prevenţie care să salveze vieţi şi ne spune sec că a mai alocat nişte fonduri (cu „doar” 6 luni întârziere!). Şi totuşi, cu toate păcatele găştii demolatoare din jurul domnului Cîţu, dacă eşti pesedist şi ai protestat împotriva măştii precum Ciolacu, dacă eşti pesedist şi ai încurajat prezenţa fizică obligatorie a copiilor în şcoli la incidenţă de peste 6 la mie precum Rafila, dacă le-ai promovat în mod dement pe nişte doamne precum Groşan, Alberts, Steer, … atunci ar trebui să ai măcat bunul simţ să taci. Iar dacă tu sau cineva în jurul tău o păţeşte, să îţi imaginezi măcar pentru un moment că aţi merge la tratament nu la spitalele pe care le-aţi furat 30 de ani ci la una dintre doamnele de mai sus”, conchide Voiculescu.