Vlad Voiculescu: „Nu sunt mulţumit nici de DSP-uri, nici de felul în care arată Ministerul Sănătăţii în momentul acesta”
Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii, a declarat, vineri seară, că nu este mulţumit de direcţiile de sănătate publică (DSP), dar nici de felul în care arată Ministerul Sănătăţii, considerând că „sunt foarte multe de făcut”.
„Nu sunt mulţumit nici de DSP-uri, nici de felul în care arată Ministerul Sănătăţii în momentul acesta. Sunt foarte multe de făcut. Înainte să îmi dau cu părerea despre ce se întâmplă la Giurgiu sau la Bihor sau în altă parte şi am numit absolut aleatoriu aceste două judeţe… (…) La Bihor ştiu că lucrurile se întâmplă mai degrabă bine. La Giurgiu avem câteva lucruri de recuperat. Dar dincolo de aceste două exemple, cred că mai întâi trebuie construită o echipă puternică la Ministerul Sănătăţii, care să dea exemplu în materie de transparenţă, să dea exemplu în materie de automatizare, de transparentizare, de digitalizare şi cred că lucrurile trebuie arătate prin fapte”, a afirmat oficialul la Digi 24, citat de Agerpres.
Vlad Voiculescu: Până la începutul lunii aprilie, 1.3 milioane de români vor fi vaccinați anti-COVID
Amintim că ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, a spus că aproximativ 1,3 milioane de români vor fi deja vaccinați la începutul lunii aprilie.
Ministrul Sănătății a atras atenția asupra importanței vaccinării, menționând că în România campania de vaccinare a beneficiat d eun oarecare entuziasm, ținând cont de faptul că peste 90.000 de români au fost vaccinați până în prezent.
„Vaccinarea este singura noastră soluție pentru întoarcerea la normal. Este sigură și eficientă”, a precizat ministrul, menționând că stocul de vaccinuri anti-COVID este unul limitat și ar trebui să respectăm și să ”profităm” de etapele vaccinării.
„Avem un stoc limitat de vaccinuri. Numărul de persoane noi care vor vrea să se vaccineze va scădea, deoarece trebuie să administrăm și cea de-a doua doză”, a mai spus Voiculescu.
De asemenea, ministrul a precizat că va fi construită o echipă pentru combaterea dezinformării, prin care intenționează ”să răspundă în timp util teoriilor conspiraționiste”.