Vlad Voiculescu: Au mințit că n-a ajuns nicio dronă rusească așa cum au ascuns și decesele din pandemie. Grav e și cum își permite statul ăsta format din plăvani puturoși, susținuți de armate de speciali, să își trateze cetățenii

Publicat: 07 09. 2023, 00:14
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Vlad Voiculescu (USR), fost ministru al Sănătății, a acuzat Armata Română că a mințit cu privire la drona rusească prăbușită în România exact așa cum a mințit în privința morților de COVID-19, în timpul pandemiei. La vremea respectivă, efortul național anti-COVID era condus tot de Armată.

Specialii din Armată au devenit ținta acuzațiilor și după ce s-au vaccinat peste rând, în debutul campaniei de vaccinare, când dozele erau puține și destinate bătrânilor și bolnavilor.

Voiculescu: Au mințit cu drona cum au mințit în pandemie

„Dupa ce au mințit (și în proces i-au făcut mincinoși pe ucraineni), dupa ce președintele și guvernul au spus două zile ca n-a ajuns nicio dronă în Romania… astăzi, MAPN recunoaște că totuși o dronă ruseasca a ajuns pe teritoriul României.

Acum 2 ani pe vremea asta aflam de câteva zeci de mii de decese care nu fuseseră raportate până în aprilie și au început să apară din urmă peste vară, câteva sute pe zi. Cam așa și cu bucățile astea de dronă… au început să apară ca prin minune astăzi și probabil cam pe weekend o să vină și o confirmare oficială.

Nu e prima dată când ne facem de baftă în lume dar când e vorba de chestiuni militare, de teritoriul NATO și implicații internaționale e cu atât mai grav”, a scris Vlad Voiculescu, pe Facebook.

Nu doar corupția ucide, ci și minciuna

Acesta a atras apoi atenția că minciunile pe care le spun indivizii cocoțați în vârful acestei țări nu spun niște minciuni nevinovate, ci unele care pot efectiv să omoare oameni.

„Ce este și mai grav este cum își permite statul ăsta format din plăvani puturoși, fără ambiții pentru țară și fără coloană vertebrală susținuți de armate de speciali, să își trateze cetățenii. Modul de acțiune a statului este în ambele cazuri este același: în locul unui adevăr care să nască întrebări dificile pentru cei din vârful statului român (ex: de ce nu prețuiește statul român viață? De ce au murit în România de 5 ori mai mulți oameni de covid decât în alte țări europene? Este spațiul aerian românesc păzit? Știe statul ce se întâmplă sau aflăm de la ucrainieni doar?), statul livrează minciuni pe care crede că le poate ține sub preș la infinit”, a continuat Voiculescu.

În finalul postării, acesta a remarcat faptul că PSD și PNL tratează poporul român ca pe o masă de manevră pe care o stoarce de bani: „Cei care conduc statul – sistemul și partidele de sistem PSD+PNL – tratează acest popor ca pe o vacă de muls. Sau ca pe o turmă de boi, după caz. Dacă ar putea, i s-ar adresa poporului doar cu “hăis” și “cea”… așa se mână boii la țară la stânga, respectiv la dreapta”.