Vizita oficială a preşedintelui Klaus Iohannis, în Elveţia. Consultări politice cu preşedintele Guy Parmelin

Publicat: 09 09. 2021, 07:36
Actualizat: 09 09. 2021, 08:07
Foto: presidency.ro

Preşedintele României, Klaus Iohannis, face, joi, o vizită oficială în Confederaţia Elveţiană, la invitaţia omologului său, preşedintele Guy Parmelin. Vizita se desfășoară în cadrul dialogului bilateral constant la nivel înalt din ultimii ani, precum și în contextul aniversării în acest an a 110 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Confederația Elvețiană.

”În cadrul vizitei, Preşedintele României va avea consultări politice cu Preşedintele Guy Parmelin. Printre subiectele de pe agenda convorbirilor celor doi preşedinţi se află consolidarea relaţiei bilaterale, inclusiv a cooperării economice, cu accent pe domeniul investiţiilor, Elveţia ocupând locul 10 în clasamentul investitorilor din România, precum şi a cooperării sectoriale.”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, din perspectiva agendei europene, vor fi abordate cooperarea pentru combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cadrul relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Confederaţia Elveţiană, precum şi contribuţia elveţiană la fondul de coeziune al Uniunii, respectiv operaţionalizarea celei de-a doua tranşe financiare elveţiene, destinate reducerii disparităţilor economice şi sociale în Uniune.

Discuţiile vor include şi teme actuale de politică internaţională, cu accent pe evoluţiile politice şi de securitate din Vecinătatea Estică a Uniunii Europene, din regiunea Balcanilor de Vest, precum şi cooperarea româno-elveţiană în cadrul organizaţiilor internaţionale.