Liberalul Virgil Popescu a primit aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare de specialitate pentru a fi ministrul Energiei în Guvernul Cîțu. Acesta a obținut 31 de voturi ”pentru” și 18 ”împotrivă”.
La finalul discuțiilor, el a ținut să amintească faptul că s-a ținut de cuvânt în ceea ce privește promisiunile făcute la prima sa audiere, cea din noiembrie 2019, și a enumerat o parte din realizările sale ca ministru al Economiei și Energiei. În noua structură guvernamentală, acesta s-a separat în două: Virgil Popescu va fi astfel ministrul Energiei, iar Claudiu Năsui al Economiei.
„A fost o audiere a colegilor din comisiile reunite din Cameră și din Senat. Am prezentat programul de guvernare pe domeniul energiei al alianței PNL – USR/PLUS – UDMR. Am prezentat ce vrem să facem, cred că am răspuns la absolut toate întrebările, rezultatul l-ați văzut: am primit aviz pozitiv. Mă bucur pentru acest lucru.
Am vrut neapărat să știe colegii din comisii că m-am ținut de cuvânt referitor la ce am spus în prima audiere, cea din 4 noiembrie anul trecut. M-am ținut de cuvânt și toate proiectele pe care am spus atunci că le voi face au fost împinse mai departe, că vorbim de ajutorul pentru Complexul Energetic Oltenia, că vorbim de reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, că vorbim de investile Romgaz, ale Hidroelectricii, toate au fost împinse mai departe și sunt în stadiul în care se pot apuca de investiții în perioada următoare. Cred că experiența mea și backgroundul meu nu pot pune sub semnul întrebării competența mea vizavi de acest domeniu”, a declarat Virgil Popescu, la finalul audierii din Parlament.
Întrebat când vom avea o definiție a consumatorului vulnerabil, liberalul a răspuns: „Eu sper să avem cât mai repede o definiție. S-a lucrat, îmi doresc să finalizăm. Ministerul Muncii e materia de drept pentru acest ajutor, căci e un ajutor pentru cei vulnerabili. Noi, la ministerul Energiei, asigurăm tot suportul pentru a aproba prin lege”.
Virgil Popescu (PNL), aviz favorabil în Parlament pentru a fi ministrul Energiei: Am vrut neapărat să știe colegii că am respectat promisiunile făcute la prima audiere