Virgil Popescu: Avem o criză a gazelor naturale, care este o criză artificială creată de Federaţia Rusă, prin Gazprom

Virgil Popescu: Avem o criză a gazelor naturale, care este o criză artificială creată de Federaţia Rusă, prin Gazprom
Foto: Guvernul României / Facebook

Ministrul interimar al Energiei, Virgil Popescu, a declarat la Topul Naţional al Firmelor 2021, că există o criză a gazelor creată artificial de Federaţia Rusă, prin Gazprom.

Ce spune Virgil Popescu despre criza energiei

„După un an greu, a urmat o creştere economică în 2021, pe măsura revenirii economiei româneşti şi economiei europene, dar am început să ne confruntăm cu o criză a materiilor prime, a preţurilor la energie şi gaze naturale, care se reflectă în economie. Aici am luat deja măsuri, astfel încât să sprijinim, pe lângă cetăţeni, şi întreprinderile mici şi mijlocii, în aşa fel încât să trecem peste această iarnă.

În urmă cu o săptămână, am injectat deja 500 de milioane de lei în economie către marii consumatori de energie, care au zeci de mii de oameni angajaţi şi care aveau nevoie de sprijin pe o schemă de ajutor pe care am aprobat-o la sfârşitul lui 2019 şi care va continua. Vrem să injectăm bani în economie, avem nevoie de intervenţie financiară în economie pentru a ajuta companiile să treacă şi peste această perioadă. O pandemie suprapusă peste o criză energetică nu este un lucru bun.

Trebuie să fim foarte atenţi, pentru că pandemia nu s-a terminat. Trebuie să fim prudenţi, în aşa fel încât sănătatea românilor să fie în prim-plan. Avem o criză a gazelor naturale, care este o criză artificială creată de Federaţia Rusă, prin Gazprom. Aţi văzut cât de sensibilă este piaţa gazelor naturale. În momentul în care reglementatorul german a anunţat că va amâna avizarea conductei Nord Stream 2, preţul gazului natural automat a crescut. Cred că e nevoie de un front comun al tuturor statelor membre pentru a pune capac peste această criză energetică”, a afirmat Popescu, potrivit Agerpres.

Vladimir Putin a ordonat Gazprom să majoreze livrările de gaze către UE

Prețul gazelor a înregistrat creșteri uriașe pe piețele de din Asia și Europa în acest an, o situație alimentată de deficitul din rezervoare și de majorarea cererii pe fondul redresării economice post-COVID-19.

„Cum finalizăm de pompat în UGS (sistemul subteran de stocare) al Rusiei, vom începe să pompăm gazul nostru Gazprom în UGS european”, i-a transmis șeful concernului rus lui Vladimir Putin.

Președintele Rusiei susține că inițiativa va ameliora situația de pe piața europeană de energie.

Gazprom, gigantul rus controlat de Kremlin, și-a redus nivelul de gaz din instalațiile de stocare aflate în Europa Occidentală la un nivel neobișnuit de mic înainte de venirea iernii, ceea ce a alimentat temerile că Moscova a exacerbat deficitul de ofertă care a dus prețurile la un nivel record, potrivit Financial Times.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`