Dăncilă: Îmi voi apăra copilul, pentru că orice mamă din această lume își apără puiuțul

Dăncilă: Îmi voi apăra copilul, pentru că orice mamă din această lume își apără puiuțul

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că soțul ei a avut probleme cu tensiunea după ce a citit articolul din Libertatea despre înfierea copilului lor. Ea a mai spus că Victor a fost supărat, dar și-a găsit puterea de a-i încuraja.

”Știau mulți dintre prietenii mei, de la Videle, de unde am stat. M-au sunat mulți care au dorit să intervină, să spună adevărul. De aceea am și rugat colegii de partid să nu vorbească.
Îmi voi apăra copilul, pentru că orice mamă din această lume își apără puiuțul. Îmi voi apăra copilul chiar de ar trebui să lupt cu încă 10 publicații. V-am spus: nu cred că am făcut ceva greșit. Dacă ar fi să dau timpul înapoi, fără nicio ezitare aș face la fel.

El a văzut articolul și seara l-am rugat să vină la mine. Victor încerca să mă încurajeze mai mult el pe mine. L-am văzut că era supărat, dar el mă sprijinea pe mine.

A fost o lovitură pentru soțul meu. Poate ceea ce voi spune acum îi va mulțumi pe unii. În momentul în care a văzut articolul a avut un puseu foarte mare de tensiune. Soțul meu își iubește foarte mult băiatul, până la 5 ani l-a purtat pe umeri. El îl respectă mai mult decât mine. Uneori eu am fost mai exigentă, cu lecțiile, cu școala. Am avut senzația că totul se întâmplă din cauza mea și poate dacă nu eram premier nu se întâmplau toate aceste lucruri”, a declarat Viorica Dăncilă, la Antena 3.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:44 - Precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare în zonele montane din Alba și Sălaj. Se circulă în condiții de iarnă
07:20 - Donald Trump continuă procesul de formare a echipei sale de guvernare. A numit-o pe Pam Bondi ministru al Justiției după retragerea lui Matt Gaetz
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”