Dăncilă: Cei care îmi numără virgulele și greșelile de exprimare nu pot altceva
Am conducerea alături de mine, sunt susținută de alianța PSD-ALDE, nu am motiv să fac niciun pas înapoi, a declarat premierul Viorica Dăncilă, laŞcoala politică de vară a Organizaţiei Femeilor Social-Democrate.
”Anul Centenar nu înseamnă jigniri, să îndemni la violențe. Au înlocuit proiectele cu plângerile penale. Niciodată până acum nu am văzut că atunci când nu ai argumente îl jignești pe celălalt. Nu asta este România pe care o dorim noi. Eu vă rog să nu cedăm în fața acestor dorințe de scindare a societății românești”, a susținut Dăncilă.
Ea a mai spus că oamenii care îi critică greșelile de exprimare fac asta pentru că de atât sunt în stare: ”Am fost descumpănită de virulența atacurilor lansate asupra mea. Am înțeles un singur lucru: acei care îmi numără virgulele și greșelile de exprimare nu pot altceva. Am făcut greșeli și poate că voi mai face, dar nu voi greși în deciziile pe care le voi lua pentru România și români și asta este important. Iar faptul că nu am greșit este reliefat de drumul bun pe care merge economia românească. Toate aceste lucruri le-am discutat și le-am hotărât împreună”.
Viorica Dăncilă a mai precizat că este determinată să conducă Guvernul în continuare, ”nu mă intimidează nici jignirile, nici acuzele unora sau altora, atâta timp cât România merge pe un drum bun”.