Viorica Dăncilă, partea ei de adevăr. Fostul premier lansează o carte în care face dezvăluiri incomode din cariera sa politică
Viorica Dăncilă va lansa în curând o carte-interviu, în care promite să facă dezvăluiri lucruri incomode pentru politicieni, dar și despre controversata sa relație cu fostul președinte al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea.
Cartea, numită „Viorica Dăncilă, partea ei de adevăr”a fost scrisă în colaborare cu jurnalista Marga Nițu și va avea ca subiect principal perioada în care Viorica Dănicilă a fost premier.
„Pentru a răspunde curiozității prietenilor și neprietenilor, confirm faptul că foarte curând va avea loc lansarea unei cărți-interviu, pe care am realizat-o în colaborare cu jurnalista Marga Nițu. Am vorbit despre multe dintre provocările perioadei în care am fost prim-ministru, inclusiv despre relația cuLiviu Dragnea, dar și despre campaniile electorale din 2019 și colaborarea cu cei care astăzi conduc PSD”, a anunțat foul prim-ministru al României.
Viorica Dăncilă consideră că PSD-ul trebuie să se reclădească, însă numai după corectarea problemelor din trecut.
„Am fost și rămân social-democrată și un om de echipă, iar acesta e motivul principal pentru care am amânat lansarea acestui volum pentru perioada post-electorală. Sunt lucruri care trebuie spuse, fiindcă PSD nu se poate reclădi decât pe adevăr și pe analiza obiectivă a problemelor trecutului. Revin cu detalii, urmează momente interesante”, a precizat Viorica Dăncilă pe pagina personală de Facebook.