Viorica Dăncilă, mesaj pentru liderii români după eşecul aderării la Schengen: „Nu trebuie să stea cu capul plecat”

Viorica Dăncilă, mesaj pentru liderii români după eşecul aderării la Schengen: Nu trebuie să stea cu capul plecat
Foto: Facebook @ Viorica Vasilica Dăncilă

Cu ocazia boicotărilor și a protestelor care au loc față de decizia Consiliului JAI de a nu permite României de a intra în spațiul Schengen, fostul premier al României, Viorica Dăncilă a transmis un mesaj pentru liderii români.

Trebuie să nu stai cu capul plecat, din păcate noi nu am văzut această abordare a președintelui României

„Arta politică în instituțiile Europene o reprezintă negocierea. Acesta este primul pas, trebuie să nu stai cu capul plecat și să lupți pentru interesele țării tale, din păcate noi nu am văzut această abordare a președintelui României pentru că președintele ne reprezintă în Consiliul European.

Nu am văzut niciun Veto al domnului președinte, nu am văzut o negociere legată de aderarea Suediei la NATO. Am fost primii care am fost de accord cu aderarea Suediei la NATO.

Nu este un lucru rău, dar am condiționat și noi această aderare de susținerea noastră pentru Schengen. Uitați că dacă am fi făcut această negociere acum pe timpul președenției suedeze am fi putut să băgăm pe ordinea de zi.

Acum am văzut că președenția suedeză și-a prezentat programul și nu apare nicăieri acest punct pe ordinea de zi, eu cred că este o lecție pentru liderii noștrii și trebuie să înțeleagă că nu trebuie să accepte de fiecare dată ceea ce li se spune, nu trebuie să stea cu capul plecat”, a susținut fostul premier Viorica Dăncilă.

De asemenea, aceasta consideră că „decidenții noștri politici nu au avut o atitudine demnă atunci când ne-au reprezentat atât în instituțiile Europene cât și în alte situații pe plan extern”.

„Mai arată încă un lucru foarte important că decidenții noștri politici nu au avut o atitudine demnă atunci când ne-au reprezentat atât în instituțiile Europene cât și în alte situații pe plan extern.

Eu cred că oamenii astfel își arată nemulțumirea,da eu cred că decizia principala trebuie să fie luată de decidenții politici de la București.

Cred că lucrurile sunt deja încheiate într-o primă fază, trebuie să ne gândim la ceea ce putem face în perioada următoare, să nu uităm că pe 15 decembrie are loc consiliul european unde ne reprezintă domnul președinte Iohannis”, a mai spus Viorica Dăncilă.

Ca primă soluție în rezolvarea crizei politice reprezentată de refuzul țării noastre în spațiul Schengen, Viorica Dăncilă consideră că „domnul președinte trebuie să ceară în consiliului repunerea pe ordinea de zi a aderării României la spațiul Schengen”.

”Domnul președinte trebuie să ceară în consiliului repunerea pe ordinea de zi a aderării României la spațiul Schengen, în condițiile în care le-a cerut atât guvernanților cât și parlamentului româniei că să facă toate demersurile să nu mai avem niciun Veto în ceea ce privește aderarerea României.

Am văzut că s-au făcut demersuri și în Parlamentul European, dar în Parlamentul European se poate discuta doar de decizia care s-a luat.

Parlamentul European a dat o rezoluție, rezoluția este doar cu caracter de recomandare, nu are caracter obligatoriu, se poate discuta despre Veto-ul dat de Austria, dar Parlamentul European nu poate face nimic.

În rest, să nu uităm că de la 1 ianuarie avem președenția Suedeză, eu cred că aici este rolul Partidului Social Democrat care este membru al Socialiștilor Europeni, să facă demersurile necesare pentru a pune pe ordinea de zi aderarea româniei la spațiul Schengen”, a transmis Viorica Dăncilă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`